Generatorul de fețe umane este cea mai terifiantă aplicație care nu știai că există
Cu ajutorul inteligenței artificiale, o nouă aplicație software este capabilă să genereze fizionomii fotorealiste din schițe simpliste sau câteva scrijelituri pe o hârtie.
Un grup de cercetători chinezi de la Academia de Științe din Beijing a creat un software care s-ar putea să sperie, mai mult decât să încânte sau fascineze. Ilustrat în clipul de mai jos, programul este intitulat DeepFaceDrawing și se bazează pe inteligență artificială și rețele neurale pentru a transforma schițe ale unor fețe umane în ceea ce par a fi fotografii.
De fapt sunt niște fețe fotorealiste create de la zero de către un AI, pornind la informațiile pe care ”le-a învățat” dintr-o bază de date incredibil de stufoasă cu fețe omenești. În materialul de ”marketing” care însoțește programul, DeepFaceDrawing este menit să ajute ”utilizatorii cu foarte puțin talent la desen să creeze imagini de înaltă calitate din schițe simpliste de mână sau chiar și desene incomplete”.
Departe de a fi prima oară când cineva încearcă să creeze ceva de genul ăsta, aplicația rezultată este totuși cea mai avansată de pe piață, iar rezultatele sunt uimitoare, deși le-ai putea vedea ca fiind un pic rasiste. Deja au apărut cei care spune că software-ul nu poate genera fețe ale unor persoane de culoare, iar trăsăturile generale ale oamenilor generați par să vină din america latină, în mod exclusiv.
În orice caz, aplicația face minuni, pornind doar de la un calcul de probabilități. În loc să te oblige să te pricepi foarte bine la contururi ale ochilor sau al nasului, pleacă de la informațiile pe care i le dai prin desen și calculează care este probabilitatea ca celelalte trăsături ale feței să fie de o formă sau altă. Ochii, nasul, gura, forma feței și tipul de păr sunt identificate individual și asamblate înainte să-ți fie afișate pe ecran.
Lucrarea completă pe marginea acestui subiect o găsești aici, iar mai multe detalii despre program vor fi făcute publice în versiunea online a conferinței SIGGRAPH din acest an, care este programată pentru luna viitoare.